Si s-a implinit un vis…

Si a fost Metallica! As fi vrut sa scriu mai demult, dar nu am reusit. Pot sa spun doar ca a fost fantastic, inimaginabil, extraordinar. Am trait cele mai intense emotii si ce a fost mai extraordinar a fost ca tot publicul parea sa simta la fel. O mare de oameni traia magia rockului. Am fost fericita, imens de fericita…
Ploaia?a simtit cineva ploaia?
„Come crawling faster
obey your Master
your life burns faster
obey your Master
Master
Master of Puppets I’m pulling your strings
twisting your mind and smashing your dreams
Blinded by me, you can’t see a thing
Just call my name, `cause I’ll hear you scream
Master
Master
Just call my name, `cause I’ll hear you scream
Master
Master”

In suflet…

Caut cuvinte, cuvinte care sa exprime ceea ce simte sufletul. Si nu gasesc. Undeva in sufletul meu este un „folder” pe care nu am curajul sa il deschid, pe care il ignor de ceva timp. Chiar si gandul la el doare. Si atunci caut, caut mereu noi metode de a-l fereca cu zeci de lacate. Am incercat sa il sterg, sa il anihilez. Dar nu pot. S-a refacut mereu, mai mare, mai prezent, mai dureros. Solutia e probabil sa il deschid odata, sa imi asum continutul, sa imi urlu durerea si apoi sa incerc sa traiesc fara povara asta. Suferintele netraite dor surd, le simti mereu acolo. Odata, demult, scriam mai mult, scriam sa ma descarc, acum pana si cuvintele fug de mine. Nu mai stiu, nu mai pot sa ma joc cu ele.