Entry for April 30, 2009

Trec unul pe langa altul fara sa se auda, fara sa se simta, fara sa isi zambeasca…Era o vreme, demult, tare demult, cand vederea ei ii lumina fata, cand vocea lui ii facea inima sa-i sara din piept…Mai stii? Era o vreme…Toate lucrurile bune mor daca nu ne ingrijim de ele. Toate, pana si sentimentele. Acum ea nici nu mai stie ce simte, ce vrea, nu isi mai cunoaste visele, nu ii mai cunoaste visele. Si se zbate ca o pasare in colivie incercand sa gaseasca un raspuns, o solutie sau poate le-a gasit deja, dar nu are curaj…Ii e frica sa isi recunoasca ei insasi solutia pentru ca fara el nu stie daca va mai putea respira, daca va mai putea zambi. Si totusi isi doreste sa traiasca din nou, nu doar sa existe. Nu doar sa existe…Se gandeste apoi sa nu afac o greseala, cea mai mare greseala. se gandeste prea mult poate. Si ii e teama. Teama de singuratate, teama de demonii ei…Poate ca totusi intr-o zi va avea curaj. Poate ca intr-o zi se va trezi dimineata si pur si simplu va sti ce are de facut. Si atunci va redeveni ea cea de alta data sau poate ca nu va sti sa supravietuiasca…Only time can tell…