4 ani…

Nu stiu cum sa fac, ce sa fac…ma tot agit de una singura, ma invart in loc, ma zbat si nu gasesc raspunsul…Nu stiu ce sa fac, cum sa fac si nu mai pot gandi.
Si atunci imi aduc aminte…Odata, demult, am iubit cel mai frumos dintre oameni…Numai ca cel mai frumos dintre oameni nu a stiut sau nu a putut sa se adapteze lumii asteia si s-a dus. A plecat de tot intr-o zi ploioasa…In urma lui au ramas un desen-testament, o cruce si un mare gol…Au aparut apoi durerea sfasietoare si un tatuaj…Uneori imi fac curaj sa intru in cimitir, ma duc la el si ii privesc poza si inca nu pot sa cred…Imi aduc aminte cuvintele lui si mai mult decat orice zambetul…un zambet in coltul gurii alaturi de doi ochi albastri…Si viata nu ma lasa sa uit si nu vreau sa uit…
Pentru ca m-ai iubit…Si te-am iubit…odata, demult…
Azi se implinesc 4 ani de cand s-a dus…